„Dosarul Terenurilor”, amânat! Decizia pe 20 mai

  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE: Completul de cinci judecători de la instanța supremă a rămas în pronunțare, marți, în cazul recursului făcut de procurorii anticorupție împotriva deciziei prin care Gigi Becali și celelalte persoane judecate în dosarul schimbului de terenuri cu MApN au fost achitate, anunță Mediafax.

La termenul de marți al procesului, instanța a constatat că cercetarea în faza recursului este încheiată și a ascultat pledoariile acuzării și apărării.

Procurorii DNA au cerut condamnarea la pedepse cu închisoarea a lui George Becali și a celorlalți inculpați, în vreme ce apărătorii acestora au arătat că, în raport de probele anchetatorilor și de situația juridică a celor două terenuri vizate, se impune achitarea clienților lor pentru acuzațiile aduse de anchetatorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Unul dintre avocații lui George Becali, Florin Surghe, le-a arătat judecătorilor că MApN nu putea suferi un prejudiciu în contextul în care, potrivit probelor din dosar, nu avea titlu de proprietate asupra terenului pe care l-a schimbat cu finanțatorul Stelei.

 În acest context, avocatul a explicat că titlul de proprietate asupra acelui teren aparținea unor terți și nicidecum ministerului, fiind dat acestuia doar cu drept de folosință.

Astfel, chiar și după schimb, cei prejudiciați nu sunt statul sau Ministerul Apărării, ci terțe persoane, a arătat Surghe.

Cel de-al doilea avocat al lui Gigi Becali, Bogdan Vlad, le-a depus judecătorilor o declarație notarială autentificată în care clientul său arată că se obligă să despăgubească orice terțe persoane sau Ministerul Apărării în cazul în care se constată că prin schimbul de terenuri făcut s-a creat un prejudiciu.
 Avocatul lui Becali a mai arătat că, în opinia sa, acest document înlătură răspunderea penală a respectivului schimb, în contextul în care, în absolut orice situație, un eventual prejudiciu este acoperit de către clientul său fie față de terțe persoane care ar putea revendica terenurile în viitor, fie față de Ministerul Apărării Naționale, în raport de decizia definitivă a instanței supreme.

Avocații lui Victor Babiuc și Dumitru Cioflină le-au arătat judecătorilor că cei doi sunt „oameni de onoare”, cu un anume cod etic și cu instrucție militară, fiind departe de a fi săvârșit faptele imputate de procurorii anticorupție.

În ultimul cuvânt, generalul Cioflină, fost șef al Statului Major General, a arătat că procurorul DNA care a instrumentat acest dosar „a mistificat” adevărul în ceea ce-l privește. Cioflină a explicat în fața instanței că era atât de riguros cu tot ceea ce însemna activitate de serviciu, încât subalternii îl prorecliseră la un moment dat „generalul Stopper”.

Cioflină a mai explicat că ani întregi a gestionat și aproape jumătate din bugetul MApN și că toate documentele întocmite de el sunt „la punct și virgulă”, nefiind lăsat niciodată loc de eroare.

Generalul a mai arătat că îl cutremură gândul că procurorul DNA a solicitat degradarea sa militară odată cu o eventuală condamnare la închisoare cu executare.

Ioana Babiuc, fiica fostului ministru al Apărării Victor Babiuc, a arătat în fața celor cinci judecători că îl vede pe tatăl său capabil „să percuteze” la dorințele „unuia și altuia”, cu atât mai mult cu cât, în situația dată, ultimul cuvânt îl avea Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT).

Instanța a rămas în pronunțare în acest caz și urmează să ia o decizie definitivă în 20 mai.


Emoțiile continuă pentru Gigi Becali, care ar putea primi astăzi verdictul în „Dosarul Terenurilor MApN”. „Nu mă interesează niciun transfer atâta timp cât am procesele astea pe cap”, declara, ieri, latifundiarul, semn că este conștient că ar putea primi sentința cât de curând.

Înalta Curte de Casație și Justiție a amânat de mai multe ori decizia în „Dosarul Terenurilor MApN”, astfel că în atare condiții nu este exclus ca astăzi să se ajungă la o sentință finală.

De notat că la primele înfățișări patronul Stelei nu s-a prezentat, prima oară fiind în Dubai, pentru ca la următorul termen să prefere o ședință din Parlament. Totuși, la precedentele două înfățișări, Gigi Becali și Victor Babiuc – implicat și el în proces – s-au prezentat și au vociferat in sala de judecată

Dacă vrem așa, să ne batem joc, să întoarcem hotărârile celor 3 judecători de la Înalta Curte… Completul de cinci judecători e neconstitutional și ilegal!”, a spus Gigi Becali atunci.

De notat că în acest dosar Becali a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu, Victor Babiuc și fiica lui, Ioana, pentru luare de mită și, respectiv, complicitate la luare de mită, iar Dumitru Cioflină pentru abuz în serviciu. La judecarea pe fond, Becali a fost achitat de judecători

Inculpat și în „Dosarul Valiza”

Condamnat la trei ani cu suspendare în cazul „Sechestrării”, Becali mai are încă un alt dosar pe rol, în care riscă până la patru ani de închisoare. La precedentul termen, care a avut loc la jumătatea lunii aprilie, după o ședință maraton de 9 ore Înalta Curte de Casație și Justiție a decis să amâne din nou sentința în „Cazul Valiza” pentru 27 mai.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
ȘOC! Soția lui Petre Daea a cerut ordin de protecție împotriva fostului ministru al Agriculturii!
„Asta vrea să facă!” Italienii au dat un telefon și au aflat planul lui Dan Șucu: „Nici nu mi-a trecut prin cap!”
„Asta vrea să facă!” Italienii au dat un telefon și au aflat planul lui Dan Șucu: „Nici nu mi-a trecut…
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Lovitură pentru profesori! Salariile și sporurile, înghețate de la anul și asta nu e tot!
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Catalanii trec la ‘amenințări’! Starul Barcelonei care ar putea fi dat afară la finalul sezonului
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce echipă va semna
Juri Cisotti ar fi luat decizia finală! Dorit cu insistenţă de FCSB şi Dinamo, starul Oţelului s-a decis cu ce…
BREAKING |
BREAKING | "Acord". Mohamed Salah a spus "da" şi semnează până în 2028!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea nici pe stradă!
Cuplul ANULUI în showbiz! Și-a făcut iubită mai tânără decât fiica lui și nu-și poate lua mâinile de pe ea…
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
ȘOC! Victor Cornea a părăsit-o pe Andreea Bălan chiar în ziua de Crăciun. Anunțul făcut de sportiv
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
BANCUL ZILEI. Bubulina: – Bulă, te-am rugat să bați covorul. Ai făcut-o?
Orașul în care toţi oamenii locuiesc într-un bloc de 14 etaje. În interior se află şi o biserică, o secţie de poliţie şi un spital
Orașul în care toţi oamenii locuiesc într-un bloc de 14 etaje. În interior se află şi o biserică, o secţie…
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
AMANTA care a pus pe jar familia regală a României! Prințul Carol avea de fapt...
Florin Răducioiu a rupt tăcerea despre logodnica cu 10 ani mai tânără: N-am crezut că voi avea o soție româncă
Florin Răducioiu a rupt tăcerea despre logodnica cu 10 ani mai tânără: N-am crezut că voi avea o soție româncă
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă plângeți'
BREAKING | Un tânăr de 30 de ani și-a pus capăt zilelor LIVE pe Facebook: 'Vă rog să nu mă…
Tragedie în lumea filmului. Familia a anunțat vestea în lacrimi: Inimile noastre sunt frânte
Tragedie în lumea filmului. Familia a anunțat vestea în lacrimi: Inimile noastre sunt frânte
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
VIDEO Cristiano Ronaldo a încercat apa înghețată din Laponia. Imagini senzaționale cu celebrul fotbalist
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Au început reducerile de iarnă: mii de jocuri la prețuri accesibile
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Guardiola recunoaşte că Manchester City ar putea rata accesul în Liga Campionilor
Cum se trece de pe o bandă pe alta: Dacă cel din față semnalizează, ești obligat să îi dai prioritate?
Cum se trece de pe o bandă pe alta: Dacă cel din față semnalizează, ești obligat să îi dai prioritate?
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul Capitalei
Nicușor Dan, despre cum a cunoscut-o pe soţia sa, Mirabela şi unde va petrece Crăciunul. Ce spune ea despre Primarul…
×